+40 744 216 080
lorant bucs logo-negru

Consultanță în management

Ce înseamnă consultanța în management?

Studiile de specialitate din zona de management valorifică în permanență importanța organizării în viața instituțiilor, fie că ele sunt publice sau private. Training-ul și cursurile de specializare, optimizarea task-urilor dar și procesele de integrare ale echipelor fac parte din tehnica de management a celui care își asumă această funcție. Pentru a putea performa pe piață, consultanța oferită de Dr. Bucs Lóránt în materie de management este una personalizată, adaptată climatului organizațional dar și resursei umane.

Indiferent de faza de dezvoltare în care se află compania, consultanța în management vine să structureze prioritățile, să echilibreze dinamica echipelor de lucru și mai ales, să ofere managerilor instrumente specifice de implementare în munca de zi cu zi.

Ai nevoie de echipe puternice și bine organizate?

Stilul de consultanță în management

Una dintre cele mai cunoscute tipuri de consultanță care a evoluat în ultimii ani este consultanța în management. Aceasta poate fi descrisă de un set riguros de practici care are rolul de a angrena eficient resursa umană disponibilă, de a gestiona fiabil echipele și implicit, de a proiecta armonios funcțiile departamentale de la nivelul unei companii. Managementul ca și stil de organizare se regăsește astăzi cu preponderență atât în mediul privat cât și în cel public.

Este foarte important să menționăm faptul că managementul și consultanța primită pe această filieră are rolul de a structura activitatea unei companii de jos în sus, plecând de la angajat ca și individ și ajungând ulterior, la o echipă finală care lucrează ca un corp compact.

Consultanța pe management vine să ofere tuturor managerilor un mod practic și particularizat de organizare a resurselor cu care operează astfel încât să atingă obiectivele de muncă setate. Prin urmare, este foarte important ca Dr. Bucs Lóránt să cunoască ierarhia din interiorul firmei, să comunice sectorial cu managerii și să le ofere acestora modele de bună practică pentru creșterea productivității.

În funcție de domeniul de activitate al companiei, Dr. Bucs Lóránt se adaptează profilului și obiectivelor strategice setate, comunică în timp util cu structura de conducere privind schimbările și mai ales, configurează la nivelul perceput dinamica climatului organizațional. De altfel, comunicarea inter-departamentală este și ea o prioritate care nu trebuie trecută cu vederea.

Aplicat pe nevoile companiei tale

Pentru a putea închega o strategie de management potrivită departamentelor cu care lucrează, Dr. Bucs Lóránt realizează în primă instanță un audit intern pentru cunoașterea în profunzime a tehnicilor de organizare și împărțire a sarcinilor. Această etapă este deosebit de importantă pentru stabilirea obiectivelor și a abordării celei mai potrivite.

Ce îți oferă consultanța în management?

Consultanța în management nu vine doar cu sistematizarea proceselor de muncă ci implică configurarea unor strategii de optimizare a departamentelor astfel încât obiectivele de vânzare să fie îndeplinite.

Procesul de lucru în consultanță în management

1. Audit de performanță

Distribuirea task-urilor, îndeplinirea obiectivelor de muncă dar și relaționarea dintre manager și echipa pe care o conduce implică analizarea succintă a indicatorilor de performanță.

2. Elaborare strategie de management

Fiecare departament are sarcini și obiective diferite în ceea ce privește raportarea la dezideratele companiei. Dacă în etapa de audit au fost identificate nivelurile de performanță, elaborarea strategiei vine să ofere managerilor instrumente specifice și modul de comunicare empirice care să se plieze echipa pe care o reprezintă.

3. Procese de afaceri și zona operațională

Managerul trebuie să dețină cunoștințe tehnice și operaționale privind munca pe care o desfășoară și în același timp, să organizeze cu succes resursa umană în funcție de sarcinile de muncă asignate. În vederea realizării acestor activități, procesele de cunoaștere și autocunoaștere sunt esențiale pentru a stabili calitățile unui manager.

Mai multe detalii despre consultanța în management

Strategia elaborată la nivelul firmei trebuie să țină cont atât de structurile interne cât și de raportarea la mediul extern. În acest sens, consultanța pe zona de management vine să ofere o structură organizatorică bine ancorată în domeniul de activitate dar și să reglementeze din punct de vedere procedural desfășurarea activităților de bază.

Asistență managerială

A fi un bun manager nu este întotdeauna echivalent cu a fi un bun leader. Literatura de specialitate din domeniu vine să ofere căi de dezvoltare tuturor persoanelor care doresc să dobândească abilități și competențe în această zonă. Cu atât mai mult, rolul unui consultant este acela de a modela și sistematiza bune practici, totul prin interacțiune directă și strategie.

Proceduri și norme interne

Regulamentele, normele și procedurile de lucru nu conduc în mod iminent la o mai mare birocratizare a muncii. Acestea au rolul de a stabili fluxul de informații precum și accesul diferențiat al personalului la acesta.

Consultanță în organizare

Resursele trebuie calibrate în permanență cu obiectivele strategice și prin urmare, optimizarea acestora trebuie bine programată.

Documente și circuitul acestora

Organizarea comunicării dintre departamente într-un mod riguros conduce la stabilirea unor direcții și la minimizarea unui flux de informații irelevant.

Contactează-ne cu încredere!

Vrei ca managerii tăi să fie mai performanți la locul de muncă? Cu ajutorul Dr. Bucs Lóránt vei obține o mai bună organizare.

Call Now Button